Spune-ne ce idee ai, iar noi îi punem aripi!

Venim cu strategie, structură, răbdare și pasiune, care să îți susțină afacerea, astfel încât să crească frumos, sustenabil și cu sens. Absolut totul împachetat printr-o strategie de marketing care are OMUL în centrul său.

Marketing cu sens – pentru și despre oameni.

Marketing Cluj-Napoca
Promovare afaceri Cluj-Napoca
Promovare online
Social media 
Promovare pe social media

Cum îți putem fi de folos

Social Media Management

〰️

Știm cât timp, energie și stres poate să aducă prezența constantă în social media.

Tocmai de aceea, ne ocupăm noi de tot. Pornim de la strategie, continuăm cu planul de postări, implementare, publicat și analizat.

Strategie cu Sens

〰️

Serviciul acesta e pentru tine dacă vrei să te ocupi singură de comunicarea brandului tău, dar ai nevoie de structură, direcție și încredere în ce faci.

Pornim de la nevoile tale și ale afacerii tale, ne uităm peste planul de business, peste obiective, avatarul tău de client ideal și croim o strategie care să te ducă unde îți dorești.

Consultanță Social Media

〰️

O întâlnire de 90 de minute, în care discutăm aplicat pe nevoile și durerile tale.

Poate ai întrebări, nelămuriri sau pur și simplu ai nevoie să validezi niște idei. Le punem pe masă, le așezăm cu sens și pleci cu ordine, claritate și încrederea că știi ce ai de făcut mai departe.

Audit

〰️

Serviciul prin care analizăm conturile tale de social media. Vedem ce merge bine, ce poți îmbunătăți și, cel mai important, CUM poți face asta, cu tot cu recomandări.

Absolut tot, dar tot, va fi într-un document pe care să-l ai la îndemână.

Content Writing & Copywriting

〰️

Scriem texte care reflectă cine ești și ce vrei să transmiți: de la postări și articole, până la landingpage-uri, descrieri de produse sau texte pentru site.

Scriem simplu, uman, clar, astfel încât oamenii să înțeleagă și să simtă ce ai de oferit, iar, în final, să aleagă să cumpere de la tine.

Branding

〰️

Brandul tău spune o poveste.

Împreună creăm identitatea vizuală, verbală și emoțională care să te reprezinte, de la logo, paleta de culori și fonturi, până la tonul vocii și senzația pe care o lași în inimile oamenilor.

Cei care ne-au ales

Cuvintele lor despre noi

Marketing Cluj-Napoca. Promovare afaceri Cluj

Lunar, trimitem maxim 4 e-mailuri pline cu informații de calitate despre marketing și social media, pe înțelesul tău.

PS: promitem că sunt cu sens, iar cele lungi cu tâlc.